Volkswagen Passat a reprezentat pentru mult timp visul auto al românilor, în anii în care mașini mai scumpe, ale mărcilor premium, nici măcar nu-și găseau loc în imaginația noastră. Celebrul model, cel mai popular sedan de clasă medie din Europa și din multe țări ale lumii, dispare din oferta constructorului german, producția sa fiind oprită la uzina din Emden.